-- RON --°C Login
ULTIMELE ȘTIRI
02:08 Anunț •
Vezi toate știrile
Știri Arad | Social
Național Numărul persecuţiilor împotriva creştinilor a crescut la nivel mondial
Numărul persecuţiilor împotriva creştinilor a crescut la nivel mondial, conform organizaţiei creştine de ajutor Open Doors din Germania, potrivit DPA.     Conform Indexului Mondial al Persecuţiei publicat de organizaţie, aproape 9.500 de bisericii şi instituţii ale bisericii au fost atacate, distruse sau închise într-un an.  Numărul este de cinci ori mai...

16.01.2020

Stire Muzeul Iluziilor ajunge pentru prima dată la Arad
Iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi, sunt doar câteva dintre lucrurile care îi așteaptă pe vizitatori pentru prima oară la Arad la primul Muzeu...

15.01.2020

drmax.ro/
Național Alocațiile pentru copii se dublează. Președintele a promulgat legea
Este oficial! Alocaţiile pentru copii se dublează. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea legii în acest sens. Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii,...

14.01.2020

Național Premiile Oscar 2020. Lista completă a nominalizărilor
Marele favorit al celei de-a 92-a ediţii a premiilor Oscar este filmul „Joker”, în regia lui Todd Phillips, care a fost nominalizat la 11 categorii, printre care şi cel mai bun film, regie şi actor în rol principal, scrie agerpres.ro.
Tot printre favorite se numără şi producţiile „The Irishman”, „1917”...

14.01.2020

Național Ziua internațională a cuvântului care unește oameni și deschide cerul: ”MULȚUMESC”
Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, sunt tot mai mult zile internaționale sau mondiale care, dedicate unei cauze, cuvinte, lupte, vor să sublinieze o idee sau să ne reamintească lucruri despre care, poate, cu prea ușurință uităm. Astăzi este Ziua internațională a cuvântului ”MULȚUMESC”... știți, acel cuvânt care unește...

11.01.2020

Național Grădina Zoologică din Oradea are încă un pui de lamă
La Grădina Zoologică din Oradea s-a născut în urmă cu trei săptămâni un pui de lamă, al doilea în decurs de un an, familia lamelor ajungând astfel să numere cinci exemplare, a anunţat, într-un comunicat remis Agerpres, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea, Loredana Buz. Puiul de...

10.01.2020

Național Bonificație de 10% pentru arădenii care plătesc taxele și impozitele până pe 31 martie
Primăria Municipiului Arad prin Direcția Venituri anunță că începând de joi, 9 ianuarie 2020, se pot achita taxele şi impozitele locale aferente anului 2020.  Cetățenii municipiului, precum și reprezentanții persoanelor juridice sunt așteptați la ghișeele Direcției pentru a-și plăti taxele și impozitele pe care le datorează bugetului sau pot opta...

10.01.2020

Național Astăzi va avea loc prima eclipsă din 2020 vizibilă din România
Luna ianuarie din 2020 este marcată de producerea primei eclipse vizibile de pe teritoriul României. La 10 ianuarie poate fi urmărit o eclipsă de Lună prin penumbră din Europa, din Asia, din Australia şi din Africa. De pe teritoriul României poate fi observată pe tot parcursul desfăşurării. O astfel de...

10.01.2020

Național ”Din dragoste pentru copii”. Concert festiv-caritabil, dedicat aniversării Zilei Unirii Principatelor Române
O nouă veste bună. Dacă la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut vă anunțam că în urma concertelor caritabile organizate de Arhiepiscopia Aradului în Postul Crăciunului s-au strâns 30.038 de lei pentru renovarea Secției de Psihiatrie de la Județean, astăzi vă supunem atenției o nouă acțiune, de data aceasta festiv-caritabilă,...

09.01.2020

Național Număr record de vizitatori la expoziția ”Brâncuşi. Sublimarea formei” din Bruxelles
Expoziţia ”Brâncuşi. Sublimarea formei”, eveniment principal al festivalului Europalia, coordonat de Institutul Cultural Român alături de Europalia International din Belgia, este una dintre cele mai vizitate de la Palatul Artelor Bozar, potrivit news.ro. Sculpturile artistului român au atras mai mult de 85.000 de persoane, un număr record pentru o expoziţie...

08.01.2020

Social Peste 10.000 de cămile vor fi împușcate în zonele afectate de secetă din Australia
Peste 10.000 de cămile vor fi împușcate, în sudul Australiei, pentru a le împiedica să bea prea multă apă în zonele afectate de secetă și pentru a opri distrugerile provocate de animele, informează The Independent citat de digi24. Vânătoarea va începe miercuri, la ordinele liderilor aborigeni din zona Anangu Pitjantjatjara...

08.01.2020

Național Taragotistul Sergiu Cipariu a încetat din viață
Este doliu în rândul iubitorilor de folclor românesc. Sergiu Cipariu a murit la vârsta de 70 de ani. Taragotistul a fost găsit decedat de către soția sa, la scurt timp după ce se jucase cu nepoții săi, relatează Turnul Sfatului.  Vestea că Sergiu Cipariu a încetat din viață a fost...

07.01.2020

Social Imaginea săptămânii vine de la NASA. Incendiile din Australia, văzute din spațiu
Incendiile de vegetaţie care afectează Australia pot fi văzute la un nivel de detaliu incredibil cu ajutorul instrumentului Worldview aparţinând NASA, ce foloseşte datele transmise de sateliţi, conform Live Science, citat de Agerpres.

Focurile care au cuprins statele australiene New South Wales şi Victoria au început în luna...

07.01.2020

Social Ziua mondială a orfanilor de război
Ziua Mondială a Orfanilor de Război este marcată la 6 ianuarie, fiind instituită de o organizaţie din Franţa („SOS Enfants sans Detresss”), care a dorit prin acest demers să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra acestui grup ţintă cu adevărat vulnerabil, copiii rămaşi orfani în urma unui conflict. În 2018, în...

06.01.2020

Social Lista premiilor celei de-a 77-a ediţii a galei de decernare a Globurilor de Aur
Prezentăm mai jos lista completă a premiilor atribuite în cadrul celei de-a 77-a ediţii a galei de decernare a Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), duminică seară, la Los Angeles. CINEMATOGRAFIE: Cel mai bun film - dramă: "1917"  Cel mai bun film - comedie/musical:...

06.01.2020

Național Polițiștii vor putea intra în locuințele suspecților fără acordul proprietarilor
Polițiștii vor avea mai multă putere și autoritate de la sfârșitul lunii, când intră în vigoare legea care le dă dreptul să intre în locuințele suspecților fără acordul proprietarilor. Din 26 ianuarie, polițiștii capătă mai multă putere. Vor putea intra în locuință fără acordul proprietarilor, iar refuzul de legitimare se...

05.01.2020

Național Avortul, principala cauză a morții și în 2019. Anual se estimează în jur de 40-50 de milioane de avorturi în întreaga lume
Cu toate eforturile organizațiilor pro-viață, dar și ale liderilor religioși din întreaga lume care aduc în atenție constant gravitatea și amploarea avortului, acest procedeu a curmat și în 2019 peste 42 de milioane de vieți, fiind principala cauză a morții în anul care s-a încheiat, informează basilica.ro. Cele mai recente...

05.01.2020

Național Ziua mondială Braille
Ziua mondială Braille este marcată, în fiecare an, la 4 ianuarie. În această zi, în anul 1809, s-a născut francezul Louis Braille, inventatorul alfabetului tactil cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere, folosit şi astăzi de nevăzători.

Louis Braille s-a născut la Coupvray, localitate situată la...

04.01.2020

Social Olanda şi-a schimbat numele, începând cu 1 ianuarie 2020
Olanda şi-a schimbat numele folosit oficial, începând cu 1 ianuarie 2020. Olanda nu va mai exista, în actele oficiale, din acest an. Începând cu 2020, ţara şi-a schimbat numele şi va purta de acum titulatura oficială de „Ţările de Jos” (Netherlands). Potrivit agenţiei de presă BGNES citată de digi24,  schimbarea...

03.01.2020

Național Bilete la tren cu până la 35% mai ieftine pentru călătoriile din weekend
CFR Călători ieftineşte biletele cu ponderi între 15% şi 35% în weekend, astfel că o călătorie Bucureşti-Braşov va ajunge să coste 16,66 lei cu un tren Regio Expres, potrivit unui comunicat al operatorului feroviar, remis, vineri, AGERPRES.

"Pentru fiecare sfârşit de săptămână, biletul de weekend oferă posibilitatea de a...

03.01.2020

drmax.ro/