S-au ţinut de cuvânt şi nu au mai intrat la cursuri. Cadrele didactice de la şcoala din Nădlac sunt în grevă, pentru că nu şi-au primit salariile de aproape două luni. Ca urmare, 1.500 de elevi au rămas acasă. Atmosfera tensionată de la Grupul Şcolar „Iosif Gregor Tajowsky“ trenează de...
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au fost solicitaţi în urmă cu două seri să intervină pentru a debloca uşa unui apartament din Cartierul Aurel Vlaicu. Aceştia au fost solicitaţi de către fiica unui bărbat care locuia singur, şi care, din spusele femeii, nu a...
Liceul Teoretic „Vasile Goldiş“ Arad a sărbătorit ieri 15 ani de când poartă numele unuia dintre cei mai mari corifei ai Marii Uniri. Cu acest prilej, cadrele didactice au pregătit un moment festiv în care au sărbătorit cum se cuvine acest eveniment. S-au desfăşurat de asemenea, o mulţime de ateliere...
Dezbaterea organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Arad, împreună cu serviciile publice deconcentrate ale guvernului, a reunit pentru dezbateri de combatere a efectelor crizei economice reprezentanţi ai mai multor întreprinderi. Astfel, au fost prezenţi reprezentanţi ai Leoni Wiring Systems SRL, Delphi Pakard România SRL, Yazaki Component...
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad au depistat pe domeniul public încă 16 autovehicule abandonate. Autorităţiile locale doresc ca în cel mai scurt timp posibil să aibe loc identificarea proprietarilor sau a deţinătorilor legali ai acestora pentru a elibera zonele respective. Astfel, pe strada Nicolae Titulescu (Micălaca) se află un Audi 80...
După ce a provocat un accident de circulaţie, s-a speriat şi a ales să se facă nevăzut, pentru a nu fi tras la răspundere de către poliţişti. Accidentul s-a produs la intersecţia străzii Păşunii cu strada Abrud, unde un şofer grăbit care trebuia să acorde prioritate unui alt autoturism, l-a...
Jean Biriş este un vechi activist pe scena politicii arădene. Atât de vechi că l-am putea confunda cu un arădean adevărat, dacă n-ar avea buletin de Bucureşti - str. Valea Ialomiţei, nr. *, bloc 10. Sc.*. et.*, apt.7, sector 6, lângă sectorul lui Vanghelie. Atât de vechi, că nu mai...
Problema adopţiilor copiilor de etnie romă şi a celor cu dizabilităţi reprezintă o problemă de interes, numărul cazurilor fericite în care aceşti copii sunt intergaţi într-o familie fiind foarte mic. Având în vedere acestea, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, prin Serviciul de Protecţie de Tip Familial şi...
Consiliul Local Şiria a organizat în cursul acestei săptămâni la sediul situat în Şiria, str. Regiment 85 Infanterie, un seminar cu tema „Îmbunătăţirea calităţiii vieţii prin reducerea impactului apelor uzate asupra mediului”, activitate în cadrul proiectului „Canalizare menajeră în localităţile Şiria, Galşa şi Mîsca – etapa I”. Seminarul este derulat...
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor aduce o serie de măsuri şi recomandări, destinate atât societăţilor care se ocupă cu sacrificarea şi comercializarea cărnii de porc cât şi proprietarilor care se pregătesc de tăierea porcului. Astfel, pentru a evita infestarea cu Trichinella spiralis, cetăţenii sunt obligaţi să efectueze examenul trichineloscopic....
Lucrările la Autostrada Arad - Timişoara ar putea să înceapă mai târziu decât s-a preconizat. Cu toate că, în urmă cu două zile, ministrul Transporturilor a desemnat firma câştigătoare şi a anunţat constructorul care va executa lucrările la Autostrada Arad-Timişoara, demararea investiţiei ar putea să aibă de suferit din cauza...
Preşedintele Traian Băsescu a sosit, ieri, inopinat la Arad, într-o vizită care se înscrie în programul pe care şeful statului şi l-a impus de o lună încoace, şi anume de a trece pe la mari agenţi economici, pentru a lua pulsul în mod direct al modului în care aceştia sunt...
Primăria Oraşului Nădlac anunţă locuitorii oraşului referitor la faptul că s-a elaborat proiectul taxelor speciale pentru anul 2009, acesta putând fi consultat la sediul primăriei sau pe site-ul instituţiei, fiind afişat în acest sens începând cu data de 21.11.2008. Propuneri, sugestii, opinii privind proiectul taxelor speciale se pot depune până...
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Arad a respins două sesizări ale Alianţei PSD+PC, ambele îndreptate împotriva PD-L. Alianţa PSD+PC a contestat faptul că PD-L a montat bannere în spaţiul public de joacă al copiilor, încălcând prevederile legii. Biroul Electoral de Circumscripţie nr.2 Arad a considerat plângerea neîntemeiată, deoarece montarea...
Panică printre angajaţii unei firme din Ineu, care, când au ajuns dimineaţa la muncă, l-au găsit pe portar... mort. Bărbatul, Ioan Ş., de 52 de ani, locuia în Ineu şi se angajase de ceva vreme la o societate economică care îşi desfăşura activitatea în oraşul Ineu. Fiind pe post de...
Angajaţii Oficiilor poştale vor avea liber de 1 decembrie. Potrivit comunicatului remis de Poşta Română, Oficiile vor fi închise de Ziua Naţională a României. De aceea, distribuţia va înregistra timp de circulaţie mai mari. Publicaţiile apărute pe 1 decembrie şi distribuite prin poştă celor care au abonament, vor ajunge la...
Temperaturile tot mai scă-zute de afară ne fac să ne gândim că în curând vom avea parte şi de zăpadă. Autorită- ţile locale din Şagu spun că s-au pregătit pentru iarna aceasta, iar zăpada nu îi va lua prin surprindere. „Pentru deszăpezirea drumurilor comunale avem pregă-tit un tractor cu plug....
Situaţia nefirească creată de prezenţa aproape continuă în oraşul Nădlac a coloanelor de TIR-uri care doresc să ajungă în ţara vecină – am numit Ungaria, prin Punctul vamal Nădlac este o situaţie care nemulţumeşte continuu cetăţenii oraşului. După cum am mai scris şi cu alte ocazii, nădlăcanii se simt frustraţi,...
Consilierii locali municipali se vor întâlni pe data de 28 noiembrie, la ora 10.00 în şedinţă publică extraordinară. Ordinea de zi va cuprinde trei proiecte. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad privind regulamentul pentru conferirea titlului de „Cetăţean de onoare” ...
Cărţile electronice de identitate nu vor mai fi introduse începând de anul viitor, ci de la 1 ianuarie 2011. Printr-o Ordonanţă de Urgenţă, adoptată de Guvern, executivul a amânat cu 2 ani iniţierea cărţilor electronice de identitate, întrucât îndeplinirea acestui obiectiv este condiţionată de modernizarea Sistemului Naţional Informatic de Evidenţă...