P(r)oza zilei: AOA. Cina la inaltime! Și iată că au trecut trei ani de când am fost “păcălit” de fostul bucatar al lui Muammar Abu Minyar al-Gaddafi să iau masa pe platforma Dinner In The Sky de la Arad Open Air Festival , la miezul nopții, suspendat la 50...
Cei patru elevi care au primit nota maximă la examenele Bacalaureat şi Evaluarea naţională s-au bucurat de recunoaşterea meritelor şi apreciere în faţa unui public numeros şi generos cu aplauzele, la Teatrul de Vară, miercuri seara. Deputatul Sergiu Bîlcea le-a acordat diploma „Arădeni cu care ne mândrim” pentru a...
Preasfinţitul Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj a efectuat o vizită pastorală în parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Bârzava, Protopopiatul de Arad în Duminica a doua după Rusalii, la 26 iunie 2022 Preasfinţia Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul General al Episcopiei de...
N-ai cum să nu rămâi impresionat de acest om. Un profesionist desăvârșit, cu un CV impresionant, un medic de chirurgie cardiovasculară recunoscut la nivel național și european. Un om modest, cult, un prieten adevărat, “pe viață”, cum îl descriu apropiații. I-am adresat câteva întrebări, la care ne-a răspuns sincer...
Consiliul județean va preluat în patrimoniu propriu aproximativ 1800 mp de teren, de la comuna Moneasa. Acest transfer imobiliar este necesar pentru modernizarea DJ 792B, prin amenajarea de șanțuri și parcare publică. „Ne dorim drumuri bune, moderne și sigure, iar acest drum județean, Bârsa-Moneasa, aflat în proces de modernizare,...
Consilierii județeni au pe masa de lucru, în ședința de mâine, ajustarea Devizului general al Modernizării drumului Dieci-Dezna, valoarea lucrării crescând cu aproximativ 4 milioane de lei, de la 24.214.451 lei la 28.238.830 lei (TVA inclus). „Acest drum este unul special, denumit «Transalpina județului Arad», care pe parcursul celor...
Primăria comunei Hășmaș a solicitat Consiliului Județean relocarea a 39.000 de lei – sumă destinată unor lucrări de reamenajare interioare și exterioare a școlii vechi Botfei – către un alt obiectiv: Lucrări de reamenajare interioare și exterioare Cămin Cultural Urvișu de Beliu. „Întotdeauna am sprijinit principiul abordării investițiilor în...
Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Comuna Buteni, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea din Ostfold (Norvegia) și Comuna Tomești (jud. Timiș), va accesa fonduri europene pentru dezvoltarea şi cultivarea competenţelor şi abilităţilor personalului angajat în domeniul energetic. Demersul are loc în contextul în care în domeniul energetic, la...
Au gândit o afacere, i-au construit un buget, au învățat să o promoveze și au câștigat. Peste 50 de studenți au participat la proiectul Școala de vară ”Atelierul de antreprenoriat” derulat la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. „Proiectul este la a doua...
După succesul înregistrat de ediția din acest an a Festivalului Berii, organizatorul principal al evenimentului cât și Primăria Municipiului Arad, în calitate de partener, vorbesc cu certitudine despre o nouă ediție, la finele lunii iunie a anului viitor. Weekendul trecut, nu mai puțin de 35.000 de participanți a...
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că România poate produce un volum de alimente care să depășească necesarul de hrană la nivel naţional. Șeful Executivului a vorbit și despre principalele măsuri pentru români, printre care și suspendarea plății ratelor pentu 9 luni și cele din Sprijin pentu România, decise de...
Caz șocant în Bihor. După ce a distrus mai multe mașini, într-un acces de furie, un bărbat a înjunghiat un polițist venit la fața locului. Anterior, agresorul și-a înjunghiat și fratele. Polițiștii IPJ Bihor au fost solicitați să intervină, miercuri dimineața, după ce un bărbat a distrus mai multe...
În perioada 18-22 iunie 2022, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, din Cahul, Republica Moldova, a fost gazda unei delegații a universității noastre, în cadrul unui program Erasmus+ . Prof. Univ. Dr. Petru Aurel Darău, Conf. Univ. Dr. Andrei Anghelina – prorectori, și doamna Conf. Univ. Dr. Antoanela Naaji...
Câștigătorii ediției cu numărul șase a Fan Tour Open Arad, al doilea turneu din cadrul Campionatului Național de volei de plajă, au provenit din Banat: Adina Stanciu / Ioana Ordean (CSU Reșița), respectiv Lucian Bădiceanu / Sergiu Călin (CS UV Timișoara). Pe podium au mai urcat perechiile: Denisa Popa...
Primăria Municipiului Arad pune în aplicare primele măsuri de combatere a caniculei, prin activarea punctelor de prim-ajutor. Trei puncte anticaniculă al căror rol principal este să ofere primul ajutor persoanelor afectate de căldură sunt active începând de astăzi, Unul este amenajat la intrarea în Palatul Administrativ, al doilea în...
Misiune căutare a unei persoane rătăcite (minor) în zona 3 Insule, Marți, 28 Iunie, în jurul orei 14,00. Se deplasează forțe si mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu: -un echipaj de căutare
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad atrage atenţia cu privire la pericolul reprezentat de ţânţari, care în această perioadă pot transmite virusul West Nile. „Modificările de ordin climatic din ultima perioadă (temperaturi ridicate, valurile de căldură ce urmează ploilor abundente), dar și intensificarea circulației de călători și mărfuri reprezintă...
P(r)oza zilei: Ți io țe mânc azi ?! ”Dar pâinea aproapelui meu , continuă Berdiaev, nu mai e o problemă materială pentru mine, ci o datorie spirituală” (Nicolae Steinhardt) De aproximativ trei luni de zile pe pervazul ferestrei camerei mele ce dă în B-dul Revoluției (vis-a-vis de Hotel Continental...
Ziua Iei Tradiţionale şi Ziua Drapelului Naţional marcate de către Consulatul general al României la Gyula Pentru a marca „Ziua Iei Tradiţionale Româneşti” şi „Ziua Drapelului Naţional”, Consulatul General al României la Gyula a organizat şi a participat la mai multe manifestări, la Furta, Pocei (Pocsaj), jud. Hajdu-Bihar; Gyula...
Concertul - eveniment Lipova Symphonic City – Maria Radna open air , aflat la cea de-a IV-a ediție, continuă și în acest an să aducă publicului spre audiție o diversitate de genuri muzicale și sonorități simfonice inedite. Într-o ambianță boemă cu iz estival, pe platoul din fața Basilicii Maria...