Bătrâna Doamnă, dacă nu i se dărâmă construcţia actuală, poate deveni, în timp şi cu răbdare, echipa pe care o visează suporterii. Utiştilor le-a fost frică de confruntarea cu Minerul Lupeni. Era un meci împotriva unei echipe implicate în lupta pentru evitarea retrogradării, un meci extrem de greu, având...
Primăria încearcă să găsească o soluţie pentru ambuteiajele care se creează la coborârea rampei de acces pe podul Decebal, dinspre zona centrală a municipiului. Podul Decebal reprezintă principalul mijloc de traversare a râului Mureş pentru accesul înspre zona centrală respectiv dinspre zona centrală spre Micălaca. Intersecţia dintre b-dul Dragalina şi...
Sărbătoarea Ziua maghiarilor de Pretutindeni a adunat sute de TIR-uri în vama Nădlac. Din cauza sărbătorii, vameşii maghiari nu au permis intrarea automarfarelor în ţara vecină. Măsura i-a enervat peste măsură pe şoferi, nevoiţi să aştepte ore bune să treacă graniţa. Circulaţia TIR-urilor spre Ungaria a fost reluată imediat după...
În urma unor controale efectuate recent de către comisarii Gărzii Financiare au fost constatate mai multe nereguli, atât în punctele de frontieră, cât şi la unele firme arădene. Au fost descoperite mai multe firme care au prejudiciat statul cu sume importante de bani. În baza documentelor puse la dispoziţie de...
În 24 martie, de la ora 19, Direcţia 5 va susţine un concert în Sala Mare a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad. “Aniversare” este cel mai nou album al fomaţiei, fiind sărbătoriţi 18 ani de activitate. Aceasta este încă o dovadă că Direcţia 5 este una dintre cele mai longevive...
Cu ocazia Zilei Mondiale a Francofoniei, Asociaţia Culturală AMIFRAN propune publicului arădean un spectacol de teatru inedit. Este vorba de piesa „Căluşul” a autorului francofon, trăitor la Bruxelles, Eric - Emmanuel Schmitt, a cărei reprezentaţie va avea loc astăzi, de la ora 17, în Sala Studio a Teatrului „Ioan Slavici”....
Numărul accidentelor rutiere soldate cu victime decedate şi /sau grav rănite creşte cu fiecare zi. În doar două luni şi jumătate, cât a trecut de la începutul anului până în prezent, s-au înregistrat 14 evenimente rutiere grave, tot atâtea persoane, şoferi, pasageri şi pietoni pierzându-şi viaţa pe şoselele municipiului sau...
Un tânăr în vârstă de 25 de ani este cerectat de poliţişti, după ce aceştia au găsit o armă cu ţevi lungi, mixtă, şi mai multe gloanţe şi cartuşe care îi aparţineau, ascunse într-o boxă de la subsolul blocului în care locuieşte. În baza unor informaţii, poliţiştii Secţiei nr....
Într-un moment în care nimeni, dar absolut nimeni, nu mai înţelege nimic din ceea ce se întâmplă la UTA - ţinută într-un joc de ping-pong al nervilor tari - mult mai important este că echipa îşi desfăşoară normal actvitatea. Luni, Ionuţ Popa a condus două antrenamente, în care a pus...
Nu mai este o noutate faptul că Aradul este unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară, dacă nu chiar cel mai scump. Pe de altă parte, dintr-o statistică realizată anul trecut de Direcţia Finanţelor Publice, reieşea că jumătate din populaţia activă a municipiului câştigă sub 660 de lei lunar....
Folosirea unor cuvinte ca domnişoară, doamnă sau oameni de stat (statesmen) au fost interzise de liderii Uniunii Europene pentru că sunt considerate sexiste, aceştia dând noi instrucţiuni de creare a unui limbaj "neutru", relatează Daily Mail, în ediţia electronică.O broşură îi atenţionează pe politicienii europeni că trebuie să evite să...
Mutat de la Gloria Arad la UTA, via Atletico, de unde a fost cumpărat în urmă cu o lună de omul de afaceri Sandu Ion, George Ţucudean a lăsat să se înţeleagă la primul amical jucat în tricoul Bătrânei Doamne că are stofă. Apoi, la debutul oficial pentru UTA, în...
Printre proiectele pe care actualul primar de la Şofronea, Ioan Babău, le are pentru acest an este şi acela de a construi o capelă mortuară în incinta cimitirului, o sală de sport, patru săli de clasă la şcoala generală dar şi multe alte proiecte legate de sănătate şi cultură. Primele...
Aer proaspăt şi schimbări în bine la Olari, în sfârşit, după ce o parte dintre consilierii care s-au opus din răsputeri dezvoltării comunei – au ieşit din primărie. Mult experimentatul primar Ştefan Muscă, actualmente licenţiat în horticultură, pasionat, totodată, de creşterea animalelor a ieşit „în larg” cu proiecte importante, având,...
Proiectul pentru bugetul municipiului Arad, se află în aceste zile la transparenţă pe site-ul primăriei, pentru consultanţă. După cum vă informam în ediţia de weekend a cotidianului nostru, bugetul general al municipiului este anul acesta de 530.870.000 de lei, cu aproape 33.000.000 de lei mai mare decât cel de anul...
Consiliul Local Municipal se va reuni luna asta ceva mai devreme în şedinţă ordinară, şi anume în 19 martie. Nu va fi adoptat bugetul municipiului, însă pe ordinea de zi se află nu mai puţin de 44 de proiecte de hotărâre, dintre care 32 se referă la aspecte imobiliare. Vă...
Deşi au câştigat destul de clar în faţa Metrorexului, este adevărat în urma unei evoluţii mai puţin convingătoare, rugbiştii arădeni au fost criticaţi extrem de dur, la final, de antrenorul Ovidiu Şerban
Înşiraţi ca la o execuţie şi certaţi mai ceva ca şi după un eşec, de asta...
Având în vedere că lotul are o vechime de zece zile, că primul 11 s-a conturat doar vineri seara, că există probleme mari de omogenitate sau de ordin fizic, Bătrâna Doamnă a reuşit un meci perfect sâmbătă: a înscris de două ori înainte de pauză, făcându-şi viaţa uşoară în repriza...
Contractul de proiectare-execuţie al centurii de sud-vest a municipiului Arad, în regim de autostradă, a fost semnat sâmbătă, în sala 70 a Palatului Administrativ, de către ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, împreună cu reprezentantul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi de reprezentanţii firmei constructoare. La eveniment au participat toţi reprezentanţii...
După câteva săptămâni de dispute în privinţa împărţirii instituţiilor deconcentrate, liderii PSD şi PDL au semant, ieri, un protocol de guvernare locală, asupra căruia au convenit toţi cei prezenţi la negocieri. Din partea PDL au participat la negocieri: preşedintele Gheorghe Seculici, primarul Gheorghe Falcă şi parlamentarii: Constantin Igaş, Ovidiu Marian...