* Protest faţă de modul în care Guvernul împarte banii Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, va ieşi astăzi în stradă alături de consilierii municipali, pentru a protesta împotriva Guvernului. Este pentru prima dată în Arad când un primar ia o astfel de atitudine faţă de o decizie a Guvernului, care a...
Mai bine de zece hectare de vegetaţie uscată a ars, ieri după amiază, între localităţile Pecica şi Nădlac. Incendiul a izbucnit din senin, iar cei care au trecut prin zonă au solicitat imediat sprijinul autorităţilor. Deşi pompierii au fost prompţi, ca întotdeauna, flăcările s-au extins foarte repede. Astfel, mai bine...
Poliţiştii arădeni sunt în căutarea a doi minori care au fost daţi dispăruţi de către membrii familiei. Ambii însă sunt cunoştinţe mai vechi de-ale oamenilor legii, pentru că nu sunt la prima abatere de acest gen. Şod Laura Andrada Simina, de 15 ani, a fost dată dispărută zilele trecute. Părinţii...
În timp ce desfăşurau o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de produse agricole de pe câmp, poliţiştii din Pâncota au descoperit mai mulţi tineri care furau porumb de pe câmp. Astfel, Daniel N., de 20 de ani, Adina Gabriela, de 19 ani, Florin M., de 24 de ani,...
Până în prezent au existat şi există foarte multe programe care au încercat să copieze Winamp-ul atât la nivel de interfaţă, cât şi de funcţionalitate. Majoritatea încercărilor nu s-au putut compara însă cu playare-ul atât de cunoscut. AIMP este un player audio apreciat în rândul utilizatorilor „cu vechime“ dar mai...
* Asociaţia Transportatorilor din Arad este total neinformată Reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport îşi arată indignarea faţă de faptul că guvernanţii români nu au discutat la şedinţa comună cu omologii maghiari despre amenzile abuzive pe care le primesc transportatorii români. „În timp ce reprezentanţii Guvernului României se întrec în...
Direcţia Generală a Finanţelor Publice confirmă soluţionarea a 95% dintre cererile de restituire a diferenţei dintre taxa de poluare şi cea de primă înmatriculare plătită până la data de 30 iunie. Din centralizările efectuate de DGFP Arad rezidă că au fost depuse 2.114 cereri, care au fost soluţionate aproape toate....
Producătorii agricoli nădlăcani vor primi un sprijin financiar de 200 de lei pe hectar, până la maximum 120 de hectare, pentru înfiinţarea culturilor de toamnă. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru înfiinţarea culturilor agricole în toamna anului 2008”, arată că pot beneficia...
În acest sfârşit de săptămână, oraşul Pecica va fi gazda mai multor manifestări culturale, ce se vor desfăşura pe percursul a trei zile. Proiectul „Pecica - Cetatea Culturală a Judeţului Arad” are programate mai multe manifestări, printre care cele din cadrul Festivalului Minorităţilor – ce îşi va consuma evenimentele în...
În şedinţa Consiliului Local al Oraşului Nădlac, şedinţă care a avut loc în data de 7 octombrie, anul curent, a fost adoptat „Proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statutului de funcţii pentru echipajul de prim-ajutor descarcerare din compunerea SMURD Nădlac”. Edilii oraşului Nădlac au făcut posibilă înfiinţarea acestui...
Laboratorul de Sănătate Mentală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad este zilnic asaltat de pacienţi, care sunt nevoiţi să aştepte ore în şir pentru a beneficia de un consult din partea medicilor. Acest lucru a stârnit nemulţumirea oamenilor, care s-au săturat să aştepte la cozi interminabile. În urma unor plângeri...
Deşi pe DN 7 lucrările de reabilitare se apropie de final, în unele zone au apărut deja porţiuni afectate, asfaltul începând să se erodeze sub roţile maşinilor de tonaj mare, la doar câteva zile de la turnare. Porţiunea a fost afectată pe o lungime de câteva sute de metri în...
Piaţa Soarelui va renaşte, sau cel puţin aceasta este promisiunea administraţiei locale care a preluat această locaţie, după ce timp de mai mulţi ani a fost coordonată de Sindicatul Solar. Eliminarea Sindicatului Solar din Piaţa Soarelui vine ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti, prin care sindicatul este obligat la evacuarea...
Ieri seară, violonistele Emanuela şi Marciana Buta au susţinut un recital cameral la Filarmonica de Stat Arad. Din program au făcut parte „Sonata Nr.1 în la major”, partea întâi– Allegro molto şi partea a-IV-a Allegro quasi presto de Gabriel Fauré, „Sonatensatz” op. posthum, „Sonata Nr.2, în sol major” partea I...
Un bărbat din Rănuşa, cunoscut cu afecţiuni psihice, şi-a înjunghiat amicul doar pentru că… avea păreri diferite. Dorel M., din localitatea Rănuşa, s-a întâlnit cu Terentie M., vecin de-al său, şi, discutând generalităţi, a fost cuprins de furie pentru că vecinul nu îi împărtăşea punctele de vedere. Cu nervii întinşii...
După ce cantităţi importante de melamină, substanţa chimică aflată în centrul scandalului laptelui praf din China, au fost găsite în Ungaria în chipsuri cu gust de brânză importate din ţara asiatică, arădenii au început să se alarmeze. Chipsurile contaminate cu melamină au fost descoperite la Debrecen în timpul unui control...
Tribunalul şi Judecătoria Arad organizează vineri, 24 octombrie, cu ocazia „Zilei Europene a Justiţiei Civile”, manifestarea „Porţile Deschise“, cu începere de la ora 9.00, în Sala Festivă a Tribunalului Arad, aflată în incinta Palatului de Justiţie. Invitaţi să participe la acest eveniment sunt reprezentanţii mass-media, justiţiabilii, elevii sau studenţii interesaţi...
Un autoturism marca Audi A4 a fost făcut scrum în dimineaţa zilei de ieri, după ce cauciucul maşiniii a explodat din senin. Ca prin minune toţi cei trei pasageri ai autoturismului au scăpat fără nici o zgârietură. Ieri dimineaţă, în jurul orei 6.00, şoferul împreună cu alţi doi prieteni se...
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reuşit să prindă hoţii care sunt principalii suspecţi în cazul furtului asupra celor opt rutierişti. Cei doi i-au lăsat pe oamenii legii fără portmonee, telefoane şi alte obiecte, în timp ce aceştia jucau fotbal, lăsându-şi cu încredere lucrurile în vestiarul Sălii Polivalente. Cei doi...
Piaţa Soarelui a fost preluată la începutul acestei săptămâni de la Sindicatul Solar, de către Primăria Municipiului Arad. Acest lucru s-a petrecut la sediul Sindicatului Solar, preluarea având loc printr-un protocol de predare-primire semnat în faţa unui executor judecătoresc. Totodată, în jurul pieţei au fost dislocate importante forţe de ordine,...