Imprimarea buletinelor de vot, pentru alegerile electorale de la sfârşitul acestei luni, a început, ieri, la Tipografia Gutenberg. Potrivit prefectului Gavril Popescu, costul tipăririi buletinelor se ridică la peste 2,8 miliarde de lei vechi, iar cheltuielile cu personalul, preşedinte şi vicepreşedinte ai BEJ, membrii BEJ şi ai secţiilor de votare,...
Procesul electoral, prin esenţa sa, într-o democraţie, este un proces perfect transparent. Candidaţii, odată lansaţi în cursa electorală, devin persoane publice care nu mai au nimic de ascuns faţă de cei cărora le cer votul. Indiferent dacă vor ajunge sau nu la demnitatea publică pentru care concurează, teoretic, aceşti candidaţi...
În cadrul conferinţei desfăşurată ieri, prefectul Gavril Popescu a ţinut să atragă atenţia primarilor din judeţ asupra modului în care sunt repartizate produsele alimentare din stocul de intervenţie al Uniunii Europene, pentru persoanele defavorizate, conform hotărârii Guvernului 410 din 2008. „Am informaţii din judeţ că aceste produse sunt folosite în...
Ieri, a avut loc prima înfăţişare în faţa instanţei a fostului subofiţer Aurel Alin Puştea, din cadrul Secţiei nr. 1, Cartierul Aurel Vlaicu. Vă reamintim că la sfârşitul lunii trecute, procurorii DGA l-au reţinut pe Aurel Puştea, chiar din faţa secţiei de poliţie, unde acesta îşi desfăşura activitatea. Din declaraţiile...
Concediile angajaţilor vor putea fi suportate financiar de către angajator, conform unui proiect de lege recent emis şi susţinut de către Camera de Comerţ şi Industrie. Proiectul ce urmează să fie depus în Parlament propune finanţare de până la 900 de euro pe an, pentru petrecerea vacanţelor angajaţilor. Acest proiect...
Doi tineri din Hunedoara au fost reţinuţi la Arad, fiind suspecţi în mai multe cazuri de furturi din casele de marcat ale unor magazine din Curtici şi Lipova. Poliţiştii au găsit în urma percheziţiei în maşina cu care se deplasau cei doi mai multe obiecte „dubioase” şi cinci grame de...
În sistemul public de pensii, un arădean deţine recordul calculului de pensie, aceasta fiind calculată din data de 01.10.1988 – 01.10.1003. Prin urmare, Ioan Luca, deţinătorul acestui record, susţine că scrisoarea trimisă de Casa de Pensii în data de 16.08.2004 este plină de aberaţii matematice şi istorice. De asemenea, Ioan...
Ieri după masă, cei opt copii, cu sufletele îndoliate şi ochii plini de lacrimi, şi-au condus pe ultimul drum mama. Privirile pierdute, pline de amărăciune şi ţipetele de disperare ale fraţilor, rămaşi acum ai nimănui, au transmis o umbră de tristeţe pe chipurile celor prezenţi în număr atât de mare...
Majoritatea unităţilor şcolare din municipiul şi judeţul Arad au fost ieri în grevă de avertisment, între orele 12.00 - 14.00. În intervalul celor două ore, cadrele didactice au intrat la clasă şi au supravegheat elevii, fără a desfăşura însă vreo activitate didactică. Numărul celor care au fost în grevă de...
Activităţile ilicite efectuate de către o „societate fantomă“ au fost depistate de către comisarii Gărzii Financiare în urma unui control al actelor de provenienţă a mărfii. Actele de provenienţă prezentate de către transportatorul bănuit au prezentat suspiciuni comisarilor Gărzii Financiare. Şoferul unui autotren ce transporta 23 de tone de cartofi...
Consilierii locali municipali vor vota astăzi câteva modificări ale Bugetului General al Municipiului. Astfel se va majora cu suma de 4.550 mii lei veniturile din „sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor”, ca urmare a repartizării de fonduri de către Direcţia Generală a...
Protestele angajaţilor CFR au fost amânate cu două săptămâni, după ce s-a semnat un protocol între conducerea Confederaţiei Meridian şi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Sindicaliştii CFR aşteaptă ca, în următoarele două săptămâni, ministrul să se ţină de cuvânt vizavi de două dintre punctele din protocol. Mai precis, promovarea unei ordonanţe...
Un bărbat din localitatea Vinga, de 32 de ani, se afla la volanul unui autoturism marca Opel şi se îndrepta dinspre Arad spre casă, când la ieşirea din oraş, imediat după barieră, acesta a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin în spatele unui TIR.Pentru a-l scoate pe bărbat...
Un bărbat din Cartierul Aurel Vlaicu le-a dat mari bătăi de cap poliţiştilor, care au încercat să îl oprească în timp ce acesta, nervos şi supărat, distrugea un autoturism cu o sabie. Mai mult, pentru a-l potoli, oamenii legii s-au văzut nevoiţi să tragă un foc de armă.Incidental s-a petrecut...
Poliţiştii de cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Arad au desfăşurat, la finele săptămânii trecute, o amplă acţiune atât în oraş cât şi în mai multe localităţi din raza judeţului Arad. Acţiunea a început vineri seara, în jurul orei 20.00 şi s-a încheiat sâmbătă. În tot acest timp, mai multe echipaje de...
Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3 este unul dintre colegiile din Municipiul Arad în care se înfruntă mai mulţi politicieni cunoscuţi: Mircea Chen Ifrim - PNL, Adrian Henorel Niţu - PD-L, Kiraly Andrei Gheorghe - UDMR. Conform declaraţiilor de avere, alegătorul arădean poate vedea cum şi-a gestionat fiecare...
* Un soţ gelos îşi omoară soţia, supărat că nu i-ar fi fost fidelă * Opt copii rămân ai nimănui * Tatăl nu este nici o clipă învinovăţit de copii, deşi aceştia îşi vor conduce astăzi mama pe ultimul drum Caz cutremurător la Pecica, unde opt suflete aşteaptă cu disperare...
În goana disperată de a smulge şi ultimul leu din buzunarul cetăţenilor români, băncile şi-au pierdut orice urmă de umanitate. Dacă pentru cei vii arată un respect de formă atunci când îi atrag în capacana fără ieşire a unui credit, pentru cei trecuţi în lumea celor drepţi nu au nici...
Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad şi Grupul Şcolar de Industrie Alimentară Arad au organizat, vineri, seara Balul Bobocilor. Primul liceu a optat ca loc de desfăşurare al balului, Clubul Space din incinta Ştrandului Neptun. Tema balului a fost „The Bar of Sims“. Bobocii au fost supuşi la...
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad a organizat o altă serie de acţiuni în cadrul cărora s-a urmărit punerea în legalitate a persoanelor de etnie romă din raza de acoperire a oraşelor Chişineu-Cris, Curtici, Pâncota, Sântana şi Sebiş. Activitatea a fost întreprinsă în colaborare cu serviciile publice locale de...