Extraordinara consiliului judeţean de mâine va aduce pe masa aleşilor judeţului un proiect privind propunerea de mandatare a reprezentanţilor în A.G.A. la S.C. Compania de Apă Arad S.A. pentru a vota unele modificări ce vizează capitalul social, structura acţionariatului şi membrii în consiliul de administraţie. Proiectul a fost întocmit în...
Autorităţile locale din comuna Frumuşeni au în lucru un proiect cu o valoare totală de două milioane şi jumătate de euro, prin care speră să pună la punct infrastructura comunei. Proiectul are ca termen de depunere luna octombrie a acestui an, iar finanţarea să fie asigurată din fonduri europene. „Este...
Deputatul arădean Constantin Traian Igaş (PD-L) crede că împotriva votului uninominal s-a format o adevărată coaliţie, avându-i în frunte pe Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor şi Dan Voiculescu. „E clar că perspectiva votului uninominal i-a speriat pe acei «dinozauri» ai politicii româneşti care au făcut numai rău acestei ţări. Niciunul...
La sfârşitul săptămânii trecute, statuia celor 13 Generali, situată în Parcul Reconcilierii, a fost vandalizată. Autorii, încă necunoscuţi, au lăsat câteva însemne pe grupul statuar. De menţionat este faptul că „Arcul de Triumf” amplasat în aceeaşi zonă, nu a fost ţinta acestui act de vandalism pe care mulţi îl văd...
Apa caldă va fi oprită în Arad în noaptea de 31 iulie, la ora 24.00. De atunci şi probabil până pe data de 15 august CET Arad efectuează o serie de lucrări. Această măsură s-a luat în urma unor defecţiuni care au avut loc în iarnă la reţeaua de alimentare...
Ne aflăm în plină vacanţă iar gândul la începerea şcolii e încă departe. Pe cine vom găsi oare la catedre atunci când ne vom întoarce din lunga vacanţă de vară? Răspunsul la această întrebare reprezintă o adevărată necunoscută mai ales pentru profesorii din mediul rural. Multe din şcolile de la...
Zilele comunei Zerind, desfăşurate sâmbătă şi duminică – au scos sute de locuitori la sărbătoarea câmpenească desfăşurată atât în Zerind, cât şi în Iermata Neagră (sat aparţinător). „În ultimul sfârşit de săptămână al lunii iulie au loc – în fiecare an – zilele comunei noastre. Suntem ajunşi la cea de-a...
Agitaţie mare, bagaje, puhoaie de oamenii care aşteaptă grăbiţi la coada de la casa de bilete, urmând ca apoi să se îndrepte spre peron, pentru a se „îmbarca” în tren. Gara, unde timpul părea să fie cel care stabilea regulile, astăzi, acelaşi timp este cel care parcă îşi ia acum...
În primele luni ale acestui an, poliţiştii din cadrul Serviciului Armelor Explozivilor şi Substanţelor Toxice au desfăşurat o gamă variată de acţiuni şi controale, multe în baza propriilor informaţii iar altele cuprinse în programe de măsuri şi planuri de acţiune elaborate la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române (I.G.P.R.). Astfel,...
Unul dintre proiectele care vor fi supuse la vot în următoarea şedinţă de consiliu judeţean va fi avizarea documentaţiei de urbanism a localităţii Sintea Mare. Prin acest proiect se propune dezvoltarea echipării edilitare a comunei. Astfel, alimentarea cu apă se va realiza din captarea de adâncime de la Chişineu-Criş, unde...
Bugetul de cheltuieli şi venituri al Consiliului Judeţean Arad va fi rectificat. Aleşii judeţului au scos la transparenţă un proiect în acest sens, care urmează să fie supus la vot în următoarea şedinţă de consiliu. În proiect se specifică faptul că, în urma dobânzilor încasate la depozitele din fondul de...
A opta ediţie a Festivalului clătitelor de la Moneasa s-a desfăşurat la sfârşitul acestei săptămâni în staţiunea de la poalele Munţilor Codru-Moma. Deşi sâmbătă dimineaţa norii de deasupra localităţii ameninţau buna desfăşurare a evenimentului, până la urmă – lucrurile au decurs fără probleme. Mai mult, recordul de anul trecut a...
În urma verificărilor efectuate la farmaciile şi cabinetele medicale individuale din întreg judeţul Arad, nu s-au constatat probleme în ceea ce priveşte lipsa medicamentelor din programele naţionale sau din listele de medicamente compensate. „Acţiunea demarată zilele trecute la ordinele ministrului, dintre ASP şi CAS, s-a încheiat cu o concluzie. Farmaciile...
Reprezentanţii Asociaţiilor de Proprietari sunt aşteptaţi până în data de 31 iulie la sediul Enel din strada Iuliu Maniu pentru a comunica accepţiunea scrisă adoptată de proprietari cu privire la sistemul de plată al facturii de curent. „S.C. Enel a încercat modificarea unilaterală a sistemului de facturare a consumului de...
Agenţii de Poliţie din Vărădia de Mureş au organizat zilele trecute o întâlnire cu bicicliştii de pe raza comunei, pentru a le explica acestora importanţa respectării regulilor în trafic. Întâlnirea, la care au luat parte 36 de biciclişti, face parte dintr-un plan de acţiune organizat de IGPR pentru a reduce...
Libertate, inspiraţie şi talent. Culori multe, amestecate în idei pe care unii nu le pot înţelege. Un contrast între ce era ieri şi ce este astăzi. În ultimii ani, multe dintre zidurile clădirilor din judeţul nostru, au început să vorbească, într-o formă sau alta. Dacă până acum câţiva ani singura...
Nu mai puţin de două milioane şi jumătate de euro vor să obţină autorităţile locale din Bârsa pentru asfaltarea unor drumuri şi introducerea reţelei de canalizare în localitate. Banii urmează a fi obţinuţi din fondurile structurale nerambursabile, obţinute de la Uniunea Europeană. Studiul de fezabilitate are ca termen de depunere,...
Doi cetăţeni moldoveni au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră de Nădlac după ce au încercat să iasă ilegal din ţară, prezentând la controlul de rutină acte false. Ieri noapte, în jurul orei 4.00, bărbaţii au ajuns în Vama Nădlac. La control, aceştia le-au prezentat oamenilor legii cărţi de identitate...
O societate bucureşteană se află în atenţia Gărzii Finaniciare Bucureşti, după ce inspectorii Gărzii Financiare Arad au descoperit că societatea efectuează tranzacţii ilicite cu firme arădene. Ancheta a început după ce inspectorii Gărzii Financiare Arad au obţinut informaţii despre o firmă arădeană care avea legături comerciale cu societatea din Capitală. ...
După câteva săptămâni bune, pline de semne de întrebare, Înfrăţirea Iratoşu a sunat adunarea, iar după spusele primarului Gheorghe Lăcătuşu, nu va avea probleme în a-şi îndeplini obiectivul. „Sunt alte echipe ce încă nici măcar nu şi-au reluat pregătirile. Apoi, din lot ne-au plecat doar doi jucatori, Florin Arhilie (foto)...