Terminarea vacanţei şcolare şi reluarea orelor de curs nu reprezintă un motiv de bucurie pentru elevii vreunei şcoli. Pentru cei ce învaţă la liceul lipovan „Sever Bocu”, tristeţea e cu atât mai mare cu cât prima zi de şcoală din 2009 i-a întâmpinat cu frig în sălile de clasă. „Este...
Asigurarea de răspundere civilă auto va scoate mai mulţi bani din buzunarele şoferilor. Mai mult decât atât, şi criteriile de calcul pentru achitarea acesteia vor fi diferite faţă de cele de până acum. Preţul poliţei va fi calculat în funcţie de vârsta clientului, de uzura maşinii, de cât de...
La început de an, moneda europeană a ajuns la o cotaţie impresionantă de 4,0296, în timp ce leul se depreciază „văzând cu ochii“. În prima zi de tranzacţionare din 2009, euro s-a vândut pe piaţa interbancară cu peste 4 lei. În timp ce moneda europeană este în creştere, deficitul...
Începerea noului an aduce în vigoare măsuri drastice în privinţa separării locurilor destinate fumătorilor de cele pentru nefumători. Conform legii, aceste spaţii trebuie bine delimitate şi asigurate cu ventilaţie. Unii dintre patronii localurilor arădene par să bagatelizeze noile măsuri, însă nerespectarea acestora va da curs aplicării unor amenzi usturătoare, cuprinse...
Medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad au rămas şocaţi când o arădeancă a cerut ajutor pentru scoaterea unui tub de spray pe care şi l-a introdus în anus. Femeia, de 38 de ani, se afla acasă, singură. Luată de val, ea a luat un...
Primul concert din acest an al Filarmonicii de Stat Arad este „Concertul de Anul Nou” programat pentru mâine, 8 ianuarie la orele 19. Din program fac parte creaţii ale compozitorului Johann Strauss. „Este o tradiţie la Arad ca în concertul de anul nou să se regăsească compoziţiile lui Johann...
Senatorul Constantin Traian Igaş şi-a luat în serios rolul de lider al grupului parlamentar PD-L din Senat. Una dintre primele sale măsuri a fost aceea de a solicita şi primi pentru grupul parlamentar cel mai numeros din Senat un spaţiu mai potrivit. Este de fapt vorba despre fostul sediu al...
PSD Arad este pe cale de a-şi impune cel puţin un reprezentant la nivel de secretar de stat. Este vorba de preşedintele coordonator al PSD Arad, Marius Lazăr, care este propus pentru un post de secretar de stat la Ministerul Muncii. Conform surselor noastre, numirea urmează să fie concretizată...
Un bărbat din Pecica, care şi-a ucis soţia, a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe Lângă Tribunalul Arad. Valeriu Graure, în vârstă de 45 de ani, a omorât-o pe soţia sa Adriana, prin mai multe lovituri de cuţit, după ce aceasta i-a mărturisit că intenţionează să îl...
Peste 14 000 de români care s-au întors acasă pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă alături de familie se reîntorc acum la locurile de muncă din străinătate prin punctele de frontieră arădene. În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră arădene au ieşit din ţară aproximativ 13 900...
Nu sunt deloc puţini cei care au fost prinşi în ,,laţ” de lipsa acută a lichidităţilor, urmarea aşa-zisei crize financiare care s-a rostogolit până la noi transformându-se în criză economică. De proporţii! Cum spuneam, surprinşi de criza care a venit ca un ger de toamnă târzie, mulţi oameni de afaceri...
Începând din această lună, mult discutata indemnizaţie de creştere a copilului a fost stabilită de o hotărâre a Guvernului, la o valoare cuprinsă între 600 şi 4.000 de lei, hotărâre nemulţumitoare pentru multe dintre mame. Această valoare, de trei salarii medii nete pe economie, reprezintă suma maximă de care o...
Din cauza temperaturilor foarte scăzute care s-au înregistrat în cursul zilei de ieri, mai mulţi oameni ai străzii au avut de suferit. Gerul a făcut deja primele victime. Ieri, un cunoscut boschetar, care cutreiera oraşul într-un scaun cu rotile, însoţit de doi câini, a murit în plin centrul oraşului, degerat...
A doua zi din anul în care tocmai am păşit a fost una neagră, două persoane pierzându-şi viaţa într-un grav accident de maşină petrecut la ieşirea din Arad înspre Oradea. Şoferul unui Opel, cu numere de Bucureşti, a încercat să efectueze un viraj la stânga, ignorând marcajul linii continue...
Anul 2009 se pare că va fi un an binecuvântat şi ...îmbelşugat. Nu mai puţin de 11 copii s-au născut în prima zi a anului. Mai mult, primul născut a fost un băieţel, urmat de doi gemeni, de asemenea de sex masculin. Andrei Yanis Lazăr este numele primului născut în...
Arădenii mai au posibilitatea până la sfârşitul acestei luni să-şi facă gratuit analizele medicale de bază. Asta deoarece executivul Tăriceanu a prelungit, în una dintre ultimele sale şedinte de guvern, Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei până la 31 ianuarie 2009. Totodată, taloanele pentru prezentarea la medicul...
În acest an, întreprinzătorii vor beneficia de o serie de oportunităţi şi posibilităţi de finanţare, fiind urmărit aspectul de susţinere al IMM-urilor, în contextul recesiunii economice, dar şi cel al creării de noi locuri de muncă, pentru scăderea şomajului, a cărui creştere este alarmantă. Astfel, întreprinzătorii mici şi mijlocii, unităţile...
De astăzi începe şcoala. Copiii sunt nevoiţi să se întoarcă la şcoli, după ce au avut parte de o minivacanţă prilejuită de sărbătorile de iarnă. Spre fericirea lor, cursurile nu vor dura foarte mult deoarece în intervalul 31 ianuarie – 8 februarie este programată vacanţa intersemestrială. Cursurile semestrului al...
Podul de pontoane care face legătura între faleza râului Mureş şi intrarea în Ştrandul Neptun este în pericol de a se prăbuşi din cauza sloiurilor de gheaţă imense care s-au format în ultimele zile. „Situaţia de la podul de pontoane este monitorizată din oră în oră. Deocamdată nu sunt probleme,...
Mai mult ca niciodată, arădenii au uitat de simţul măsurii în noaptea dintre ani. Consumul excesiv de băuturi alcoolice a condus la o serie de manifestări violente care au necesitat intervenţia serviciilor de ambulanţă. Astfel, de la începutul anului până acum, s-au înregistrat peste 700 de solicitări la Serviciul de...