Toate știrile
Stire AR 71 UTA - sau taximetria ?n Arad povestită de indicativul şapte unu
Sunt puţine meserii la fel de interesante ca şi cea de taximetrist, şi cred că suntem mulţi care gândim aşa. E o metodă oarecum boemă de a-ţi câştiga „pâinea”. Nu există un orar care trebuie respectat, e vorba de multă mobilitate şi de socializare. L-am rugat pe Ştefan Deme, şofer...

24.03.2009

Stire A scăzut numărul bolnavilor de tuberculoză ?n Arad
Astăzi, la nivel mondial, se sărbătoreşte Ziua mondială a luptei împotriva tuberculozei. Motto-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a rămas acelaşi de anul trecut: „Împreună învingem tuberculoza”, boala care ne clasează pe primul loc ca număr de bolnavi în topul ţărilor membre a Uniunii Europene şi pe locul trei în Europa,...

24.03.2009

fashiondays.ro
Stire Universitatea ?Aurel Vlaicu? a inaugurat Laboratorul de Gastronomie
Ieri, în cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad a fost inaugurat un laborator de gastronomie, în care s-au investit 5,5 miliarde de lei, pentru a le fi de folos studenţilor de la Facultatea de inginerie alimentară, turism şi protecţia mediului. Laboratorul face parte din cele 12 laboratoare pe care UAV...

24.03.2009

Stire Bugetarii păstrează salariul de merit şi fondul de premiere
Sindicatele şi reprezentanţii Ministerului Muncii au ajuns la un acord, luni, cu privire la păstrarea salariului de merit şi a fondului de premiere, dispărând din proiectul de ordonanţă de urgenţă prevederea care obliga ordonatorii de credite să ia măsuri privind reducerea cheltuielilor. Sindicaliştii susţin că ordonanţa nu respectă convenţiile anterioare...

24.03.2009

Stire Edeleni Coloman a prezentat ?adevărul ?n acte oficiale? despre activitatea lui la Gospodărirea Comunală
Fostul director al Gospodăririi Comunale, Edeleni Coloman, a ţinut să prezinte opiniei publice o serie de acte oficiale din care se pot extrage coordonatele activităţii sale din fruntea acestei instituţii. Acuzat că ar fi lăsat societatea din subordinea Primăriei cu datorii extrem de mari, Coloman a ţinut să precizeze că...

24.03.2009

Stire Anul 2009 - mult mai scump pentru arădeni
Cheltuielile unui arădean au crescut extrem de mult în această perioadă a anului, faţă de anul trecut. Gigacaloria a fost scumpită între timp de patru ori (207 lei în momentul de faţă), până a ajuns în acest moment cu 40% mai mare ca şi preţ decât în primăvara lui 2008,...

24.03.2009

Stire UTA poate renaşte ? pentru că merită(m)!
Nu ştiu câţi dintre arădenii microbişti îşi mai amintesc faptul că Dumitru Branc, unul dintre primarii boemi şi iubiţi ai oraşului, a fost condamnat la închisoare printre altele şi pentru că a cerut unui agent economic o sponsorizare de cinci milioane de lei pentru UTA (ceea ce la vremea respectivă...

24.03.2009

Stire Una dintre victimele gropilor din Arad ?rupe tăcerea? pe forumul de discuţii al primăriei
Gropile din municipiu scot adesea din sărite şoferii. De cele mai multe ori însă se recurge la reparaţiile autoturismelor, se înjură scurt, dar apăsat şi se merge mai departe. Un arădean însă a recurs la forumul de discuţii al primăriei şi nu numai pentru a atrage atenţia asupra incidentului de...

24.03.2009

Stire Cargo ?şi aşteaptă fanii la concert
Una dintre trupele care fac legenda muzicii rock din România, Cargo, va concerta în Club Flex, în 3 aprilie, de la ora 22. Cei care doresc să meargă la cântare trebuie să scoată din buzunar 25 de lei, preţul unui bilet. Cu o istorie de 24 de ani pe piaţa...

24.03.2009

Stire Expo Arad găzduieşte trei t?rguri la ?nceputul lunii viitoare
Expo Arad Internaţional împreună cu Asociaţia Română a Electricienilor - sucursala Arad organizează în perioada 2-5 aprilie evenimentul expoziţional care reuneşte trei târguri: Confort Instal 2009 - ediţia a XV-a, târg internaţional de tehnologii, materiale şi instrumente de măsură şi control pentru instalaţii în construcţii, echipamente de încălzire şi climatizare,...

24.03.2009

Stire Eşec luat ?n calcul pentru UTA
Nu era genul de adversar de pe terenul căruia UTA n-ar fi avut voie să plece învinsă, motiv pentru care eşecul previzibil de la Piteşti nu trebuie dramatizat. În fond, faţă în faţă au fost două echipe care în acest moment luptă pentru obiective diferite. Argeşenii şi-au propus să promoveze,...

23.03.2009

Stire Arădenii sunt invitați marți și miercuri la ?Zilele Poliției?
Pentru cã în fiecare an în data de  25 martie se sãrbãtoresc „Zilele Poliției Române”, Inspectoratul Județean de Poliție Arad va organiza o serie de manifestãri menite sã marcheze însemnãtatea evenimentului.
Acțiunea începe încã de marți, când IPJ Arad organizeazã „Ziua Porților Deschise”, prilej cu care arãdenii vor putea...

23.03.2009

Stire Ziua Mondială a Francofoniei
Ca în fiecare an, data de 20 martie este un prilej de bucurie pentru francofoni, aceastã datã fiind declaratã „Ziua Mondialã a Francofoniei”. Cu acest prilej, elevii și profesorii de la Grupul Școlar Forestier Arad au organizat activitãți prin care au adus în atenția colegilor limba și cultura francezã. Astfel,...

23.03.2009

Stire Nostalgici ai vremurilor de demult la concertul ?Celelalte Cuvinte? de s?mbătă
Lansarea albumului „Stem” al trupei Celelalte Cuvinte a prilejuit sâmbãtã seara la clubul Flex un concert deosebit, printre spectatorii acestui eveniment numãrându-se persoane de toate vârstele, de la nostalgicii care ascultã rock de câțiva zeci de ani pânã la tinerii care acum încearcã sã afle câte ceva despre ce înseamnã...

23.03.2009

Stire Dragoș Bogdan, medic stomatolog: ?O carie este un fel de New York al bacteriilor ?
O zi din viața unui medic stomatolog poate cã nu pare extrem de palpitantã, însã necesitã destul de multã concentrare. Nu-i puțin lucru sã faci „curat” în gura omului, mai ales dacã e vorba de pacienții din România, care au fobia medicului de orice fel și care se prezintã în...

23.03.2009

Stire Niciun arădean ?n conducerea PNL! Congresul a ales cei 29 de membri ai Biroului Naţional de Conducere.
Congresul extraordinar al PNL i-a ales, sâmbătă, după peste 10 ore de vot şi numărare a voturilor, pe cei 29 de membri ai BPC, printre care se numără Norica Nicolai, Varujan Vosganian, Teodor Meleşcanu, Relu Fenechiu, Dan Ruşanu, Cristian Buşoi, Romeo Stavarache, Mihai Voicu, sau Radu Stroe. Liberalii şi-au exprimat...

23.03.2009

Stire PSD a pus director nou la APIA
Cea mai mare concurențã este în continuare pentru postul de Inspector Școlar Județean

Agenția de Plãți și Intervenții în Agriculturã, filiala Arad, are un nou director executiv, în persoana lui Bogdan Sever Putin. Acesta a fost instalat în funcție în urma votului primit în cadrul forurilor de conducere ale...

23.03.2009

Stire Mercedes de 60.000 de euro suspect a fi furat din Italia, depistat la Nădlac
La sfârșitul sãptãmânii trecute, polițiștii arãdeni de frontierã au depistat la intrarea în țarã un autoturism de lux, în valoare de peste 60.000 euro, suspect a fi  furat din Italia, la volanul cãruia se afla un bãrbat care deține dublã cetãțenie, românã și moldoveanã. În cursul zilei de sâmbãtã, la...

23.03.2009

Stire Sav?rşin: Sute de oameni au blocat biserica regală!
Rãzmerițã… neortodoxã la biserica din Sãvârșin

Sute de persoane au blocat, ieri dimineața, intrarea în biserica din Sãvârșin, nemulțumite de faptul cã Episcopia vrea sã le schimbe preotul. Enoriașii din Sãvârșin au închis duminica biserica, supãrați pe Episcopie. Pe lãcașul în care și familia regalã este obișnuitã sã...

23.03.2009

Stire Campanie la Pecica: Sancho Panza și Don Quijote ?n tabloul indiferenței electorale
În aceastã sãptãmânã alegãtorii vor decide cine va fi noul primar la Pecica. Deși în cursa electoralã sunt șapte persoane (cifrã chiar impresionantã având în vedere proporțiile localitãții), cu șanse reale sunt cotați candidații marilor partide politice: PD-L, PNL, PSD.
Deși pecicanii sunt chemați la urne pentru a alege...

23.03.2009

fashiondays.ro