Toate știrile
Informatii Conform ministerelor de resort - Aradul nu va avea prea curand nici curse aeriene nici sediu pentru DSV
În urma unei interpelări adresate de senatorul Dan Ungureanu, ministrul transporturilor Radu Berceanu a spus un nu categoric curselor aeriene pe ruta Arad-Bucureşti, cel puţin în ceea ce priveşte compania Tarom. Motivaţia principală a refuzului o constituie concurenţa deosebită cu care se confruntă în prezent compania Tarom, precum şi apropierea...

22.03.2007

Cetatenesti Aradul european si primavaratic in ?alb si negru?
E început de primăvară, cu zile capricioase, cu soare sau ploaie, cu flori şi iarbă crudă, verde, cu primele gâze buimace. Cu un Arad care se dezmorţeşte după o iarnă ciudată, reflex al climei date peste cap de inconştienţa umană.
Am luat un pic la pas oraşul, dornici să...

22.03.2007

e-glasspandoor.ro
Informatii Parohia greco-catolica Arad?Centru organizeaza Misiuni de Postul Mare
Credincioşii arădeni vor relua vechea tradiţie a Misiunilor din Postul Mare. Aceste misiuni nu s-au mai realizat de 70 de ani. Acţiunea va avea loc la  biserica „Naşterea Sf. Fecioare Maria” de pe strada Vincenţiu Babeş. La acest eveniment sunt  invitaţi trei preoţi pentru Meditaţii, preoţi care vor sta la...

22.03.2007

Informatii La initiativa a patru consilieri locali - Sapte strazi din Cartierul Verde vor primi denumiri
La iniţiativa a patru consilieri locali, Cristian Moisescu, Corneliu Pădurean, Ionel Costin şi Nagy Ghizela, a fost scos la transparenţă, zilele trecute, un proiect privind atribuirea unor denumiri străzilor situate în Cartierul Verde din municipiu. Astfel, pentru cele şapte străzi s-au propus următoarele denumiri: dr. Teodor Botiş, Florin Bănescu, Nicolae...

22.03.2007

Sport Ritm englezesc pentru UTA
Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicităţii programul complet a etapelor a 25-a, a 26-a şi a 27-a din Liga I, comasate pe o perioadă foarte scurtă în condiţiile în care între ele se regăseşte o „intermediară“ şi sărbătorile de Paşti.
UTA va trebui să facă un adevărat tur...

22.03.2007

Informatii Conventie parteneriala intre Arad si Kirklees (Marea Britanie)
Consiliul Local al Municipiului Arad a semnat ieri o convenţie partenerială cu consiliul oraşului Kirklees din Marea Britanie. „Această convenţie pleacă de la relaţiile foarte bune de colaborare existente în acest moment între cele două consilii. S-a decis o concretizare a parteneriatului. Aceasta a plecat de la noua situaţie în...

21.03.2007

Informatii In atentia Primariei - Strandul Neptun
* Noul serviciu de administrare a ştrandului necesită împrumut de la primărie * Primăria a scos la transparenţă un nou proiect referitor la Serviciul public de administrare a Ştrandului Neptun. Este vorba despre aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al  Serviciului public de administrare al Ştrandului Neptun, caietului de sarcini,...

21.03.2007

Informatii Inscrieri la scolile militare
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad recrutează candidaţi, numai băieţi pentru a participa la concursurile de admitere organizate în acest an de către următoarele instituţii de învăţământ militare: Facultatea de Pompieri Bucureşti (40 de locuri), Şcoala Militară de Subofiţeri şi Maiştri Militari Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu”...

21.03.2007

Cetatenesti Strada Saturn - adevarat santier in lucru
Strada Saturn din  cartierul Vlaicu, mai precis de la  Fortuna, a devenit de o lună un adevărat şantier în lucru. Echipele de muncitori lucrează  zi - lumină pentru ca lucrările să se termine cât mai repede.  De cum se luminează, muncitorii demarează lucrul din ziua respectivă.  Ieri, de exemplu la...

21.03.2007

Social Dezvoltarea invatamantului aradean prin participarea la proiecte internationale
Programul Leonardo da Vinci, lansat ca un program comunitar de cooperare transnaţională în domeniul formării profesionale a forţei de muncă se derulează şi în România începând cu 1 septembrie 1997, pentru ţara noastră, participarea la acest program reprezentând un element esenţial de sprijinire a reformei în domeniul educaţiei. În cadrul...

21.03.2007

Social Bani pentru agricultori
Oraşul Sântana este printre puţinele localităţi care se bucură de un sediu APIA. Începând cu anul acesta, există schemele de plăţi directe şi cele de plăţi naţionale directe complementare care se acordă în agricultură ca mecanisme de susţinere a producătorilor. Una dintre schemele de finanţare este cea de plată unică...

21.03.2007

Informatii Lucrari de consolidare a drumurilor
Odată cu îmbunătăţirea vremii, au început lucrările de consolidare la drumurile din judeţ. „În timpul iernii, datorită temperaturilor scăzute şi a precipitaţiilor, nu se pot executa lucrări de rezistenţă, ci doar de întreţinere a drumurilor. Totuşi, în această iarnă s-au putut executa mult mai multe lucrări decât în alte ierni,...

20.03.2007

Informatii Ilustrata zilei
Conform bunurilor obiceiuri împământenite la români, orice lucrare durează  (mult) mai mult decât era prognozat, creează neplăceri maxime şi este finalizată… nefinalizat. Este şi cazul lucrării demarate de autorităţi pe strada Horia, una dintre cele mai circulate artere din Arad. Astfel după lupte îndelungi avem trotuar cu pavele, nisip cât...

20.03.2007

Informatii Doua scoli din municipiu vor avea sali de sport noi
Primăria doreşte să construiască încă două săli de sport pentru instituţiile de învăţământ din municipiu. Astfel, în şedinţa de consiliu municipal a fost supus la vot un proiect privind transmiterea unor terenuri din Municipiul Arad în folosinţa gratuită a Companiei Naţionale de Investiţii.
Astfel, în cadrul acestui proiect, consilierii...

20.03.2007

Cetatenesti Primavara sufletelor noastre
A mai rămas foarte puţin timp până la echinocţiul de primăvară. După Mărţişor, Babe şi Moşi, după „zăpada mieilor”, se apropie momentul echinocţiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice. Astăzi, la ora 20 şi 26 de minute Soarele intră în primul semn zodiacal, semnul Berbecului, longitudinea astronomică a acestuia...

20.03.2007

Informatii Un tanar si-a pierdut viata si alti trei sunt grav raniti
Un tânăr de 20 de ani a decedat, altul se zbate între viaţă şi moarte şi încă doi adolescenţi sunt grav răniţi. Acesta este bilanţul unui cumplit accident rutier petrecut în cursul nopţii de duminică spre luni, în jurul orei 23.00, pe drumul naţional 79, în afara localităţii Livada. Din...

20.03.2007

Sport Frumos la ?fan club?, greu pe teren
Chiar dacă echipele bucureştene nu se bucură de o foarte mare simpatie la Arad, lucru explicabil în condiţiile în care UTA este una dintre grupările care au făcut legendă în fotbalul românesc, jucătorii, antrenorii şi conducătorii lui Dinamo au avut parte de o surpriză  chiar în fief-ul „Bătrânei Doamne“.
Aceştia...

20.03.2007

Informatii Admitere in scolile de agenti de politie
Inspectoratul General al Poliţiei Române organizează concurs de admitere în şcolile de agenţi de poliţie, sesiunea 2007. Cifrele de şcolarizare pentru sesiunea august 2007 sunt: 705 locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”- Câmpina, din care 20 pentru rromi şi 5 pentru S.P.P., 150 locuri la Şcoala de...

19.03.2007

Informatii ?Fortat? de vremea frumoasa de afara - Strandul s-a trezit la viata mai devreme decat de obice
Cu toate că mai sunt încă peste două luni până la deschiderea sezonului estival, vremea frumoasă a făcut ca zeci de arădeni să se îndrepte spre Ştrandul Neptun la o plimbare sau la un grătar şi chiar şi la… plajă. Şi cum nici unii dintre agenţii economici nu s-au lăsat...

19.03.2007

Informatii Tot mai multe cereri pentru gaz
Odată cu avansarea în ritm alert a lucrărilor de punerea a conductelor, creşte şi numărul pecicanilor interesaţi de reţeaua de gaz.
Edilii oraşului au recunoscut de la bun început că reţeaua de gaz metan va fi apreciată mai ales de agenţii economici şi va ajuta la atragerea de noi investitori,...

19.03.2007

e-glasspandoor.ro