Comuna Craiva cu cele zece sate aparţinătoare are, pe teritoriul ei nu mai puţin de 13 unităţi de învăţământ, lucru ce solicită ca investiţiile să fie la un alt nivel, decât în cazuri obişnuite, cu o medie de 2-3 unităţi pe raza comunei. Unul dintre proiectele administraţţiei locale din Craiva...
Locuitorii din satele Chişlaca, Craiva şi Coroi se pot branşa, de puţin timp, la reţeaua de apă. Aceasta deoarece, luna trecută, lucrarea în valoare de un milion de euro nerambursabili a fost finalizată, fiind predată primăriei. „Am încercat să rezolvăm ca branşarea individuală să nu coste foarte mult, astfel ca...
-Interviu cu Cosmin Galu, preşedinte al organizaţiei municipale PNŢCD AradPNŢCD rerpezintă, la ora aceasta, un partid pentru care visul pragului electoral este un ţel care poate părea prea îndepărtat. Dar să nu uităm că partidul a avut clipele lui de glorie şi a impus chiar, în anul 1996, un primar...
Unul dintre birourile primarilor din judeţul nostru, ce atrage atenţia încă de la primii paşi este cel al primarului curticean – Nicolae A. Aniţei. Deşi clădirea primăriei are un aer de modernism, specific zilelor noastre, unele dintre obiectele ce le-am zărit în biroul edilului-şef, sunt în contrast cu vremurile pe...
Oraşul Curtici este situat în partea de vest a României, în imediata apropiere a frontierei cu Ungaria, la o distanţă de 17 km nord de municipiul Arad. Oraşul se învecinează la nord cu Ungaria şi comuna Macea, la est cu satul Andrei Şaguna, la sud cu Sânpaul şi Şofronea, iar...
Problemele cartierului Comlăuş sunt departe de a fi rezolvate, asta deşi soluţii există, ele fiind puse pe hârtie sub forma unor proiecte ce aşteaptă – de ceva vreme - finanţare. Unul dintre organismele de la care locuitorii Comlăuşului aşteptau rezolvarea problemei infrastructurii este Fondul Român de Dezvolatre Socială. Acest organism...
Problemele cartierului Comlăuş sunt departe de a fi rezolvate, asta deşi soluţii există, ele fiind puse pe hârtie sub forma unor proiecte ce aşteaptă – de ceva vreme - finanţare. Unul dintre organismele de la care locuitorii Comlăuşului aşteptau rezolvarea problemei infrastructurii este Fondul Român de Dezvolatre Socială. Acest organism...
În anul 1858 Sântana avea să fie cuprinsă de un puternic incendiu, incendiu în care 605 case au fost distruse în Sântana şi 640 de locuinţe în Comlăuş, actualmente cartier al oraşului. Un element foarte important îl constituie faptul că dispune de căi de comunicaţie care o ajută la dezvoltarea...
Proiectele depuse în acest an de către Primăria Sântana, au fost analizate la nivelul Ministerului Mediului care a decis aprobarea finanţării lucrărilor. Ca urmare, Primăria Sântana a demarat procedurile de solicitare de oferte pentru lucrări de amenajare – reamenajare a parcurilor. Se are în vedere pregătirea terenului pentru plantările de...
În acest an pecicanii vor avea un Revelion în aer liber mai puţin spectaculos, faţă de cel de anul trecut. Dacă la intrarea în 2007 s-au depus eforturi pentru a marca integrarea în Uniunea Europeană într-un mod cât mai memorabil şi s-au primit fonduri şi de la Consiliul Judeţean, acum...
Hotărârea Guvernului numărul 1462 din 6 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial în 17 decembrie anul curent a stabilit sumele ce se atribuie mai multor primării din ţară. Printre acestea şi finanţarea unor proiecte depuse de administraţiile locale din Arad. Toate bune şi frumoase, Guvernul a dat banii, primăriile îşi...
Cu câtva timp în urmă, un prieten îmi spunea că Moş Crăciun este cel mai mare duşman al pădurilor. Este inginer silvic şi îi înţeleg îngrijorarea. Anual, în preajma sărbătorilor de iarnă zeci de mii, poate sute de mii de brazi sunt sacrificaţi pe „altarul” lui Moş Crăciun. Iar problema...
Femeile ce deţin funcţii de conducere în cadrul administraţiilor locale din judeţ, fie că sunt primăriţe sau viceprimăriţe – petrec Revelionul din acest an fie în sânul familiei şi al prietenilor, fie în diferite zone pitoreşti ale ţării. În materialul de faţă vă vom prezenta cum petrec unele dintre aceste...
Cinci localităţi din România şi şase din Ungaria au luat încă de la începutul anului decizia de a colabora şi de a depune proiecte pentru fonduri de la Uniunea Europeană în cadrul unei microregiuni. Între timp s-a redus numărul partenerilor maghiari, astfel că Battonya, Dombegyház, Mezőhegyes, Mezőkovácsháza, Nagykamarás, respectiv Semlac,...
Explozie ieri, în plin centrul oraşului . Un arădean a scăpat cu viaţă, ca prin urechile acului, după ce butelia pe care încerca să o monteze în bucătăria apartamentului a explodat. Accidentul a avut loc la orele prânzului, într-un apartament de pe strada Ştefan Cicio Pop. Deflagraţia i-a speriat teribil...
Cu câtva timp în urmă, un prieten îmi spunea că Moş Crăciun este cel mai mare duşman al pădurilor. Este inginer silvic şi îi înţeleg îngrijorarea. Anual, în preajma sărbătorilor de iarnă zeci de mii, poate sute de mii de brazi sunt sacrificaţi pe „altarul” lui Moş Crăciun. Iar problema...
De Crăciun, arădenii, iubitori de sporturi de iarnă, au luat cu asalt patinoarul. Cu siguranţă, în lipsa alternativelor, concitadinii noştri şi-au scos patinele de la naftalină şi au plecat spre patinoar, în speranţa unui Crăciun mai deosebit. Nu au lipsit nici incidentele, cei mai mulţi dintre patinatori experimentând câte o...
Izabela Brad, tânăra de 19 ani care a supravieţuit carnagiului de pe Calea Victoriei, a murit ieri dimineaţă. A lăsat în urmă o familie nemângâiată şi multe speranţe frânte. Speranţele părinţilor pentru o minune de Crăciun, speranţele părinţilor că fiica lor va trăi. Aceasta a murit însă în urma complicaţiilor....
Comisarul şef în rezervă, Aurel Ţepuş, şi-a luat rămas bun de la viaţă. Nu mai are cine să-l plângă pentru că soţia şi fiica sa au murit într-un accident de circulaţie, în urmă cu mai bine de o lună de zile. Au aflat că soţul şi tatăl nu îşi va...
Cu toţii am aşteptat Crăciunul. L-am aşteptat pentru zilele libere, l-am aşteptat pentru cadouri, l-am aşteptat pentru ca familia să se reîntregească, iar cei care s-au stabilit mult prea departe să aibă un motiv pentru a reveni alături de cei dragi, l-am aşteptat pentru a uita de probleme şi de...