Localitatea Drauţ a găzduit sâmbătă după amiază cea de-a doua ediţie a Festivalului Plăcintei Întinse, eveniment care, aşa cum era de aşteptat, s-a bucurat de o prezenţă extrem de numeroasă. Circa 300 de persoane, de la cei mai tineri până la cei mai vârstnici, au ţinut să deguste plăcintele făcute...
Asistăm în mass-media de specialitate la o dezbatere (încă timidă) privind predarea religiei în şcoli, legată de noua Lege a învăţământului, în curs de finalizare. Având însă în vedere deficitul moral din societatea românească, deficit care, iată, după 17 ani de nouă democraţie, continuă să fie explicat în mod bizar...
Absolvenţii de liceu arădeni au ocazia să se înscrie la Facultatea de Marină Militară din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Aceasta este cea de-a doua sesiune de admitere, iar cei interesaţi se pot înscrie la următoarele specializări de ofiţeri ingineri în Forţele navale ale Armatei Române, cu...
Unul dintre primele lucruri pe care le observă un străin de oraşul nostru în cazul în care vine la Arad pentru prima dată, sau după ce revine după o perioadă ceva mai lungă de timp, este faptul că Aradul a devenit un adevărat şantier. Se lucrează la trotuare - unde...
„Bătrâna Doamnă“ întâlneşte astăzi, pe bătrâna arenă a baronului Neumann, Poli Ştiinţa Timişoara. Chiar dacă şi-a schimbat numele, chiar dacă Zambon a câştigat procesul în ceea ce priveşte revendicarea palmaresului, culorilor şi aşa mai departe, echipa care reprezintă Timişoara, rămâne „inamicul public“ numărul 1 la Arad. Ca de obicei,...
Din luna septembrie, lucrările în cadrul Proiectului BERD – ARAD Reabilitare Transport Urban se extind şi pe Bulevardul Revoluţiei. Se va interveni la carosabil, pentru amenajarea pistei pentru biciclişti, urmând să se efectueze frezări asfalt, montare borduri, subtraversări, turnare asfalt. Lucrările pe Bulevardul Revoluţiei sunt programate pe tronsoane, şi vor...
Furtuna iscată ieri dimineaţă, extrem de violentă, nu a rămas fără urmări. Astfel, în apropierea localităţii Vinga, pe DN 69 la KM 34 800, un copac a fost dărâmat de vântul puternic pe carosabil, blocând o bandă de circulaţie. Din fericire, nici o maşină nu trecea în acel moment pe...
Cele 12 tunisience care s-au intoxicat la începutul lunii august cu o substanţă rămasă necunoscută, dau încă mari bătăi de cap anchetatorilor. Primele rezultate ale testelor toxicologice care au fost primate miercuri nu au reuşit să facă lumină în acest caz. Analizele de laborator efectuate la Institutul de Medicină Legală...
În intervalul 6-9 septembrie 2007, Expo Arad găzduieşte cea de-a XVIII-a, a târgului AGROMALIM - târg internaţional de agricultură şi industrie alimentară, cea de-a IX-a ediţie a târgului SMART-PACK - târg de ambalaje şi sisteme de etichetare, respectov prima ediţie a târgului de tipar şi publicitate organizat în colaborare cu...
La 30 august 2007 se împlinesc 67 de ani, de la răpirea Ardealului de nord – vest de către hungaria hothystă, prin dictatul de la Viena, la data de 30 august 1940; ca urmare a acestui dictat, România a pierdut 43.492 km pătraţi din teritoriu care a cuprins oraşe importante:...
La întâlnirile cu cetăţenii organizate de către viceprimarul Alexandru Tiberiu Dekany a venit rândul celor care domiciliază în Zona Polivalentă. Conform celor declarate de viceprimar, spre deosebire de alte zone aici a găsit un ansamblu de blocuri bine gospodărite, cu spaţii verzi, cu Parcul EUROPA alături, cu locuri de parcare, ...
Guvernul României a aprobat în şedinţa din această săptămână indicatorii tehnico economici pentru cele 16 spitale de urgenţă ce urmează a fi construite la nivelul întregii ţări, din care unul va fi amplasat în Arad. Conform declaraţiilor preşedintelui CJA, Iosif Matula, aceste aprobări deschid în fapt drumul pentru organizarea licitaţiilor...
Conform unor studii întocmite la nivel internaţional, românul, ca popor, se situează pe ultimele locuri în topul celor mai „spălate” naţii, în sensul folosirii săpunului, detergentului, şamponului şi pastei de dinţi. Arădenii susţin că adevărul nu este nici pe departe acesta, existând şi excepţii, însă care doar întăresc regula generală....
Lipova, cel puţin văzută din afară, ca simplu trecător, poate fi considerată drept fiică vitregă a judeţului, cel puţin din punctul de vedere al investiţiilor. Pentru cei care au străbătut această zonă a judeţului în urmă cu douăzeci de ani şi care revin acum, imaginea oraşului este aproape neschimbată. Acelaşi...
Unul dintre proiectele scoase la transparenţă de către Consiliul Judeţean Arad, în aceste zile, se referă la stabilirea strategiei şi a metodei de privatizare a SC Aeroportul Arad SA. În acest sens a fost şi aprobată deja efectuarea unui studiu de oportunitate pentru a stabili metoda prin care se poate...
Zilele trecute, la Văsoaia, a avut loc cea de-a XXIX-a ediţie a Târgului Codrenilor. În urmă cu mulţi ani, manifestarea era organizată ca o formă de protest a localnicilor şi a ţăranilor din zona montană, iar mai apoi, mai ales după 1989, s-a transformat într-un prilej de întâlnire a celor...
73 de străzi de pământ din cartierele Grădişte, Micălaca şi Subcetate vor fi asfaltate şi modernizate în cadrul unui nou program de investiţii în valoare de aproximativ 10 milioane de euro derulat de Primăria Municipiului Arad. Reabilitarea a aproape 60 de km de reţea stradală în cele trei cartiere are...
Primăria Municipiului Arad construieşte 150 de apartamente destinate familiilor evacuate din imobile retrocedate. Cele trei blocuri în regim S P 2E M se vor ridica în cartierul Sânicolaul Mic. Fiecare apartament va fi compus din 1 cameră, bucătărie, baie şi cămară. Valoarea investiţiei este de aproximativ 1 milion de...
Peste aproximativ două săptămâni reîncepe şcoala. Din nefericire, în fiecare an începerea şcolilor vine cu mari cheltuieli pentru părinţi. În acest context iată care a fost întrebarea adresată arădenilor în sondajul nostru de astăzi: „Cum vi se par preţurilMarchiş Lidia, studentă: „În cazul meu nu prea îmi mai cumpăr foarte...
Cunoscuta Peşteră a Urşilor, situată în judeţul Bihor, în imediata apropiere a localităţii Chişcău, comuna Pietroasa a devenit în ultima perioadă unul dintre cele mai frecventate locuri turistice mai ales în rândul arădenilor. În ultimul sfârşit de săptămână de pildă, peştera a fost plină de concitadinii noştri, care nu au...